Folosit zeci de ani de către MAI și MAPN, a scris istorie în România.
A fost criticat de mii de forțe de ordine de-a lungul timpului pt puterea sa de penetrare mica, ori pt lipsa preciziei (trăgea după colț).
În unele cazuri, din cauza unor defecțiuni tehnice, trăgea rafală sau automat.
Despre precizia sa câteva lămuriri
Motivul principal pentru care un pistol/o armă de foc trage strâmb este alinierea incorectă a aparatelor de ochire.
In privința Carpatiului mobilă este doar cătarea spate, cea din față fiind fixă.
Trăgătorii erau sfătuiți să tragă cu corecție dacă arma nu era precisă (dreapta sus/stânga jos etc.)
Totul se putea rezolva prin simpla aliniere a cătării spate.
Personal am tras cu Carpatiul și, cel puțin pt tir sportiv, mi se pare un pistol foarte bun. Iată motivele:
Este full metal, deci centrul de greutate este in palme, nu deasupra lor.
Calibrul este mic, automat și reculul este mic.
Trăgaciul este ușor, nu-ți trebuie forță multă pt a-l apăsa.
Este foarte mic in dimensiuni, compact chiar, ceea ce-l face ușor de ascuns pe sub haine și nici nu-l face proeminent.
Acum părțile negative, in opinia mea:
E prea scurt. O țeavă cu 2cm mai lungă ar fi fost ideală pt o precizie crescută la distanță mai mare.
Încărcător single stack. Ăsta înseamnă muniție puțină in încărcător. Un încărcător double stack ar însemna cel puțin o cantitate dublă de muniție și o îngroșare a mânerului, lucru ce ar duce la o priză mai bună pe armă.
Mâner prea scurt de asemenea. Dacă ai mâna mare, degetul mic nu mai are loc pt mâner și-l vei ține sub încărcător, ceea ce înseamnă un disconfort. Mergea un mâner mai lung tot cu 2cm pt o priză mult mai confortabilă.
Tu ai tras cu Carpatiul vreodată? Ce impresie ți-a lăsat?